Internatul Joseph Vacher are o istorie complexă, împletind destinul școlii cu cel al clădirilor care o adăposteau. Școala, fondată în anii 1820, avea inițial ca scop educația secundară a clericilor, înainte de a se deschide unui public mai larg începând cu 1906. Timp de decenii, a fost un bastion al educației catolice în regiunea Languedoc, atrăgând elevi din familii renumite.
Clădirile care au găzduit internatul au și ele o istorie bogată. Ridicate în anii 1860 ca un convent, au fost parțial rechiziționate în timpul celor două războaie mondiale pentru a adăposti soldați convalescenți. Ulterior, aceste clădiri au fost transformate în internat și colegiu, oferind o educație completă și cazare elevilor.
Totuși, la sfârșitul anilor '80, porțile școlii s-au închis definitiv, lăsând clădirile în paragină. În ciuda daunelor cauzate de timp și lipsa întreținerii, o explorare a locului dezvăluie încă vestigiile sălilor de clasă, dormitoarelor, bucătăriilor, camerelor mai modeste, infirmeriei, grupurilor sanitare, precum și ceea ce a mai rămas din capelă și subsoluri.
Internatul Joseph Vacher mărturisește astăzi despre trecutul său zbuciumat, amintind de importanța educației și viața cotidiană într-un internat de odinioară.
