Le Grand Hôtel du Markstein, devenit în anii de după război (1914-1948) prima stațiune de schi din Vosges, are o istorie fascinantă. Datorită inițiativei domnului Adolphe Schlumberger, un industrial din Guebwiller, acest proiect ambițios a prins viață.
Ideea era de a construi un hotel de mare clasă, celebrul Grand-Hôtel, precum și un al doilea stabiliment, Hôtel Belle-Vue, cu scopul de a atrage o clientelă selectă și de a concura cu palatele de renume mondial precum cele din Chamonix și St-Moritz în Elveția.
Construcția acestor hoteluri a fost o sarcină monumentală, realizată cu târnăcopul și lopata, pe o perioadă ce a durat din 1927 până în 1930. Aceste stabilimente urmau să devină repere emblematice ale regiunii, oferind lux și confort vizitatorilor în căutare de evadare în peisajele montane superbe ale Vosges.
Istoria tumultoasă a Grand Hôtel du Markstein continuă cu achiziția sa de către Caisse de Retraite d'Alsace-Lorraine, care l-a exploatat sporadic. Ulterior, hotelul a fost ocupat de armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După încheierea ostilităților, Caisse de Retraite d'Alsace-Lorraine a fuzionat cu SNCF, iar exploatarea hotelului s-a transformat într-o colonie pentru ucenici, dar această inițiativă nu a avut succes, iar hotelul a fost din nou abandonat.
În 1950, un adăpost numit ABRI a fost creat în incinta hotelului pentru a permite turiștilor să se hrănească. Totuși, această exploatare nu s-a dovedit rentabilă, iar ABRI a fost închis pentru mulți ani. În jurul anului 1960, Asociația Turism și Muncă, sub egida CGT, a cumpărat Grand Hôtel cu scopul de a crea un Centru de Vacanțe Populare. În ciuda creșterii capacității de cazare la 300 de paturi, instalațiile învechite făceau dificilă exploatarea acestui centru, care a ajuns să decadă.
În fața acestei situații, asociația a creat o SCI (Société Civile Immobilière) în colaborare cu mai multe Comitete de Întreprindere, dintre care unele de anvergură națională, precum Air France. A fost pus în aplicare un plan ambițios de modernizare, incluzând construirea unei piscine acoperite. Obiectivul SCI era de a transforma Grand Hôtel într-un centru situat la jumătatea distanței între un hotel și un sat de vacanță, oferind 375 de paturi, camere complet echipate, un restaurant, un bar, precum și săli pentru animație, conferințe și relaxare, plus o școală de schi fond.
După inaugurarea sa în mai 1972, Village de Vacances LES CRETES a cunoscut un deceniu prosper, marcat de o echipă tânără și dinamică și o conducere regională care a integrat satul într-un context ecologic și social. Între 1973 și 1985, hotelul a găzduit anual între 800 și 1000 de tineri și pensionari, dar, din păcate, exploatarea era deficitară.
Mai mulți factori au contribuit la această situație, inclusiv eșecul asigurărilor de a susține investițiile și dezinteresul publicului față de turismul social. În plus, au fost comise erori de management, în special prin pierderea audienței CGT, principalul furnizor al TOURISME ET TRAVAIL, care a fost transformat în TOURISTA, o companie condusă de un CEO.
În ciuda unei rate de ocupare complete în iulie-august 1987, investițiile necesare pentru a aduce stabilimentul la normele de siguranță nu au fost realizate, ceea ce a dus la decizia Comisiei Regionale de Securitate de a închide efectiv LES CRETES la 19 iunie 1994.
Proiectul de relansare, care necesita investiții importante din partea autorităților publice și a coproprietarilor, nu a avut succes. Ca urmare, hotelul a fost cumpărat de un dezvoltator imobiliar din Mulhouse, care intenționează să îl transforme în apartamente de tip rezidență de vacanță.
