Spitalul Lowell Amos - Ne ștergem încălțămintea murdară de pe urma explorărilor noastre întortocheate și nisipoase. În spatele nostru, gardurile, zidurile și gratiile au fost acum trecute. Impunătoarea structură încă se înalță, una dintre puținele care au supraviețuit acestui proiect de reabilitare dezastruos.
În interior, încăperile administrative sunt luminoase, dar complet pustii. Mese goale, umerașe goale și dulapuri de arhivare nefolosite sunt singurele vestigii rămase ale acestor birouri. La etaje, camerele, lipsite de orice mobilier, confirmă starea deplorabilă a spitalului.
Ajungem apoi la capelă, luând cu noi paznicul intransigent al locului. O soră medicală ne ghidează spre contemplarea unui Hristos pe un fundal azuriu, ultimul vestigiu al măreției trecute a clădirii care îl adăpostește.
Apoi, începem ascensiunea spre ultimul etaj al spitalului. Fără să știm, fiecare treaptă pe care o urcăm va da înapoi acele ceasului timpului. Pe hol, trebuie să înfruntăm frica față de întunericul acestor camere abandonate, înghețate în timp. Cuvintele lui Plutarh răsună în mințile noastre: „Medicina prelungește moartea”.
Coborârea în subsolurile întunecate și haotice ne conduce către sălile de arhivă. Acolo, sute de role de imagistică medicală și dosare medicale personale sunt depozitate, sfidând secretul medical.
